Fii la curent cu cele mai eficiente metode de reducere a costurilor cu flota auto.

Abonează-te la newsletter!

11 probleme pe care le rezolvă un sistem de monitorizare prin GPS

Ca manager al unei flote de vehicule, te confrunți, în mod constant, cu foarte multe probleme. Fie că este vorba despre controlul costurilor pentru carburanți sau despre starea mașinilor, sarcinile pot deveni copleșitoare și pot duce la o singură concluzie: ai nevoie de un sistem de monitorizare prin GPS, care să-ți ușureze munca.

Am alcătuit o listă cu cele mai des întâlnite probleme cu care se confruntă un manager de flote auto. Vei vedea cum majoritatea acestor probleme își găsesc ușor soluția prin integrarea unui sistem de monitorizare prin GPS.

1. Mașinile se uzează extrem de repede

Uzura vehiculelor este precoce atunci când șoferii au un stil de condus agresiv, definit de accelerări și frânări bruște, ceea ce duce la costuri mult mai mari de întreținere, la care se adaugă și creșteri nejustificate ale consumului de combustibil.

Un sistem de monitorizare îți permite să determini cu exactitate sursa acestor probleme și să iei deciziile corecte pe baza informațiilor furnizate.

2. Riscul furtului de vehicule 

Urmărirea vehiculelor printr-un sistem GPS îți oferă răspunsul la întrebarea: „Unde se află vehiculele din flota mea?”. Indiferent dacă vorbim despre recuperarea unui vehicul furat sau despre asigurarea în cazul unui furt, monitorizarea te scutește de bătăile de cap apărute pentru recuperarea acestora sau repararea daunelor.

3. În cazul unei crize, nu poți verifica statusul mașinilor și al șoferilor

Fie că unul dintre șoferii tăi a fost implicat într-un accident sau că va avea loc o modificare extremă a rutei din cauza vremii, o criză te poate pune atât pe tine, cât și flota în pericol.

Monitorizarea îți permite să afli rapid dacă ai vreun vehicul într-o zonă afectată și să acționezi cât mai raoid, dacă este nevoie de o intervenție.

4. Operațiunile durează prea mult

Flotele de vehicule funcționează după un program fix. Credibilitatea și încrederea pe care le acorzi șoferilor depind și de cât de bine reușesc aceștia să respecte programul și regulile prestabilite. Ai observat că acest lucru nu se întâmplă? Programările nu sunt respectate, iar șoferii nu ajung la timp la destinație? În plus, planificarea acestui program este o corvoadă?

Aceste provocări sunt extrem de comune și sunt cauzate, în principiu, de alte două probleme pe care le vom enunța în continuare.

5. Nu poți optimiza modalitatea de planificare a rutelor

Fără un sistem de rutare, este extrem de dificil să analizezi rutele alese și parcurse zi de zi de șoferii tăi. Pot apărea chiar și probleme între colegi din cauza planificării unor rute ineficiente.

Există zone problematice și anumite obiceiuri nepotrivite ale șoferilor despre care ar fi bine să știi? Folosesc ei o rută care îi încetinește? Nu reușesc să evite porțiunile aglomerate din trafic? Nu conduc eficient?

Un sistem de planificare a rutelor îți permite să elimini timpul pierdut inutil din cauza unor astfel de probleme.

6. Monitorizarea pauzelor șoferilor este dificilă

Pauzele neprogramate sau prea lungi sunt una dintre principalele cauze ale nerespectării programului prestabilit. Se poate crea haos în organizarea activităților, iar acest lucru va afecta atât relațiile cu clienții, cât și, posibil, relațiile dintre colegi, din cauza dezacordului apărut.

Nu ai cum să descoperi situația reală fără un sistem de monitorizare și nici nu poți învinui pe cineva fără dovezi. Pauzele luate regulamentar sunt incluse automat în planificare și nu ar trebui să provoace niciun fel de decalaje.

7. Nu poți monitoriza comportamentul șoferilor la volan

Indiferent că vorbim despre stilul de condus sau atitudinea în trafic, soluțiile de monitorizare îți permit să distingi între șoferii care respectă regulile și cei care nu o fac.

Cu un sistem de monitorizare prin GPS, vei evalua cu acuratețe șoferii și vei putea oferi bonusuri celor care, cu adevărat, merită. De asemenea, vei putea să determini aspectele în care aceștia au nevoie de instruire, ceea ce va duce la eliminarea costurilor provocate de condusul agresiv sau ineficient.

8. Pierzi mult timp cu documente și activități administrative

Un manager de flotă auto are o mulțime de sarcini și responsabilități. Trebuie să te asiguri de mulțumirea clienților, să menții șoferii motivați și să păstrezi vehiculele în stare optimă de funcționare.

Din păcate, de foarte multe ori, un manager ajunge să fie suprasolicitat și, astfel, incapabil să ducă la bun sfârșit toate sarcinile impuse. Una dintre cauzele acestui lucru este activitatea administrativă migăloasă, care îți revine tot ție.

Cu ajutorul datelor colectate de un sistem de monitorizare prin GPS, vei putea accesa cu ușurință o serie de statistici și rapoarte generate automat, care te vor scăpa de timpul pierdut inutil și îți vor permite să te concentrezi pe problemele mai stringente ale flotei.

9. Costurile operaționale sunt prea ridicate

Combustibilul, documentația vehiculelor, mentenanța acestora… lista costurilor operaționale este lungă. Cu toate acestea, la finalul anului, trebuie să obții o marjă de profit cel puțin satisfăcătoare. Întotdeauna vei dori să realizezi mai multe, contribuind la evoluția companiei.

Din acest motiv este atât de importantă optimizarea. Dacă planificarea corectă a rutelor poate duce la reducerea cheltuielilor cu carburantul și îmbunătățirea comportamentului angajaților poate reduce costurile cauzate de întreținerea mașinilor, este complet justificată investiția într-o tehnologie care să te ajute să atingi aceste obiective, dar și să crești profitul.

10. Clienții nu sunt mulțumiți de serviciile tale

Este firesc ca, în condițiile în care șoferii nu respectă termenele de livrare, clienții să fie nemulțumiți. Un client mulțumit poate genera noi clienți, un client nemulțumit se va orienta spre o altă companie și va dăuna imaginii tale, așa că, problema nu trebuie ignorată.

11. Trăgând linie, ieși în pierdere

Costul prea mare al combustibilului, amenzile pentru depășirea vitezei, facturile prea mari pentru mentenanță, clienții nemulțumiți care renunță la serviciile tale, toate aceste probleme se vor reflecta în rezultatele tale și vor conduce la scăderea veniturilor și chiar faliment.

Sistemele de monitorizare a flotelor auto îți permit să identifici problemele reale ale afacerii, ținându-te permanent la curent cu ariile pe care trebuie să le îmbunătățești cât mai rapid.